Breaking news:
 
  Înapoi

ACTUALIZARE: Miercuri dimineaţă temperatura a coborât până la -18 grade Celsius

06/02/2012

ACTUALIZARE - Miercuri, 09:05: Pecicanii s-au trezit miercuri dimineaţă pe o vreme geroasă: ministaţia meteo amplasată în afara oraşului arăta, potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Meteorologie, -22 grade Celsius, iar în oraş se înregistrau -18 grade Celsius.

De la ora 02:00 a intrat în vigoare codul galben de ger persistent în toată ţara, care ţine până duminică la ora 10.

Zăpadă proaspătă nu a mai căzut de marţi luni noaptea, meteorologii prognozează precipitaţii pentru sâmbătă, duminică şi luni, dar temperaturi ceva mai blânde.

IPS Timotei, arhiepiscopul Aradului, a adresat un îndemn clerului şi credincioşilor din parohii şi mănăstiri, respectiv, comitetelor parohiale, să ofere ceai cald şi alimente persoanelor afectate de ger, pentru depăşirea vremii neprielnice, se menţionează într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Aradului.

Ca urmare a prelungirii de cod galben, prefectul Aradului a dispus prelungirea serviciului de permanenţă la toate primăriile.

În Pecica şi satele aparţinătoare cursurile se desfăşoară în condiţii normale, căldura fiind asigurată în unităţile de învăţământ prin încălzire centrală sau sobe cu lemne.

 

ACTUALIZARE - Luni, 08:08: După o duminică liniştită şi fără precipitaţii, zi în care pecicanii au putut curăţa stratul de zăpadă de pe trotuare, iar utilajele au deszăpezit, în mare, străzile din oraş, luni dimineaţă iarăşi a început să ningă. Temperatura este de -12 grade Celsius.

Râul Mureş este parţial îngheţat, iar acolo unde nu, pe suprafaţa apei plutesc soiuri de gheaţă. Având în vedere faptul că, din cauza lucrărilor de construcţie a podului, cursul râului este redus considerabil ca lăţime, compa încă circula.

Singurii care s-au bucurat de zăpadă au fost copii, care au ieşit în grupuri, sau cu părinţii, cu sania.

Şcolile din Pecica şi satele aparţinătoare funcţionează normal, microbuzele şcolare circulau pentru a transporta elevii din satele aparţinătoare spre Pecica.

Agenţia Naţională de Meteorologie a emis prelungit avertizarea de cod galben pentru 17 judeţe până miercuri, 8 februarie, la ora 10. Fenomenele vizate sunt ninsori, intensificări ale vântului, viscol şi polei.

Cu toate că Aradul figurează cu culoarea verde pe harte de pe site-ul ANM, prefectul Călin Bibarţ a dispus prelungirea serviciului de permanenţă la toate primăriile, precum şi la sediul Prefecturii Arad.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că toate drumurile, deşi acoperite cu un strat de zăpadă bătătorit, sunt circulabile până la o viteză de 70-80 km/oră. S-a propus să se intervină în continuare cu nisip, nu cu sare, şi să se intre, pe alocuri, cu lama.

 

ACTUALIZARE - Sâmbătă, 13:41: Reprezentanţii Prefecturii Arad, ai Consiliului Judeţean, precum şi ai structurilor MAI au participat, astăzi, la videconferinţa cu premierul Emil Boc pe tema evoluţei situaţiei meteo la nivelul întregii ţări.

Premierul Emil Boc a subliniat în cadrul intervenţiei sale ca preocuparea majorară a autorităţilor trebuie să o constituie fluidizarea pe cât posibil a traficului, precum şi oamenii care sunt surpinşi pe drumuri de condiţiile meteo nefavorbaile. L

a rândul său, Constantin Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, a cerut prefecţilor maximă implicare şi colaborare cu toate stucturile statului. De asemenea, acesta a solicitat reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să ţină în permanenţă legătura cu ataşaţii de interne din Ungaria, Serbia Şi bulgaria, pentru a vedea dacă se închide traficul la frontieră.

Codul galben este valabil pentru judeţul Arad până duminică, 5 februarie, ora 20. Aşteptăm în cursul zilei de duminică o actualizare a condiţiilor meteo pentru a vedea cum evoluează vremea. Deocamdată, nu s-a luat decizia de a închide temporar nici un drum judeţean, dar vom vedea spre seară cum va evolua vremea. Există zone în judeţ unde stratul de zăpadă depăşeşte 60 cm, cum este cazul staţiunii Moneasa, dar se circulă şi în aceste zone. Toate structurile MAI-ISU, Poliţie, Jandarmerie sunt mobilizate să intervină. De asemenea, Armata este pregătită să intervină, cu echipamentele pe care le are în dotare, la operaţiunile de deszăpezire dacă situaţia o va impune” afirmă prefectul judeţului Arad.

Conform informările furnizate de reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Arad se circulă pe toate drumurile naţionale, iar stratul de zăpadă frământată pe acestea este de până la 3 cm. Stocurile de materiale antiderapante sunt următoarele: nisip – 2100 mc, sare 2400 tone, iar în ceea ce priveşte utilajele sunt mobilizate 39 de auto cu lamă şi răspânditor, 12 încărcătoare şi un autogreder.

Pe străzile din Pecica utilajele de deszăpezire de ieri seară, dar zăpada abundentă se depune la loc cu repeziciune, astfel că maşinile circulă foarte încet. Nici pietonii nu au mai mult noroc, deoarece în multe locuri trotuarele nu au fost curăţate.

Cantitatea de zăpadă căzută de vineri dimineaţă şi până acum măsoară în jur de 30 de centimetri şi continuă să ningă abundent.

Conform prognozei de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Meteorologie, va continua să ningă astăzi nu doar duminică, ci până miercuri, inclusiv. 

 

ACTUALIZARE - Vineri. 20:17: Ninge abundent şi fără încetare de peste 12 ore, stratul de zăpadă măsura la Pecica peste 15 centimetri la ora 20. Temperatura este de -10 grade Celsius, potrivit ANM.

Vremea de iarnă a încetinit traficul în oraş, iar pe DN7 se circulă tot cu viteză redusă din cauza zăpezii depuse pe carosabil. 

Cristian Drăgan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad a precizat că până vineri seara nu a fost închis niciun drum judeţean şi se intervine în permanenţă cu 27 utilaje care curăţă 850 kilometri de drum.   

Călin Bibarţ, prefectul Aradului, a instituit de vineri după amiază serviciul de permanenţă la toate primăriile din judeţ, precum şi la sediul Prefecturii Arad. 

„Am luat această decizie pentru a ne asigura că persoanele afectate de vremea de afară au unde să apeleze pentru a cere ajutor 24 de ore din 24. Am cerut tuturor primarilor ca în permanenţă să existe o persoană la fiecare primărie, în cazul în care intervin situaţii deosebite”, afirmă prefectul Călin Bibarţ.

Judeţul Arad are cod galben, fenomenele vizate fiind ninsori, intensificări ale vântului, viscol şi polei până pe data de 5 februarie, la ora 20.

Prefectura Arad a cerut tuturor primarilor din judeţ să identifice persoanele aflate în dificultate sau fără adăpost în sensul asigurării accesului la aşezămintele special amenjate destinate acestui scop. 

 

Zăpada anunţată a ajuns în cursul dimineţii de vineri la Pecica şi de atunci ninge fără oprire.

Potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Meteorologie, la ora 12 la Pecica se înregistrau -13 grade Celsius, iar vântul bătea cu o viteză de 19 kilometri pe oră, din direcţia nord, suficient să viscolească fulgii în cădere.

Stratul de zăpadă măsoară câţiva centimetri, iar meteorologii anunţă că va ninge până duminică, până când rămâne valabil codul galben de ninsori, intensificări ale vântului, viscol şi polei, intrat în vigoare vineri, de la ora 10.

Temperaturile din cursul nopţii cresc câteva grade şi se vor situa între -8 şi -11 grade Celsius.

Autorităţile recomandă ca persoanelor vârstnice, cardiacii, diabeticii, persoanele cu probleme respiratorii, cetăţenii care sunt sensibili la ger să nu se expună frigului la primele ore ale dimineţii sau seara târziu. 

 

 

PECICA.EU NEWS

Citeşte şi www.newsar.ro, să vezi ce scriu ziarele de mâine!


 

Comentarii (12)

tot asa - la 14 2012 ora 19:57

prin pozele astea va scuzati pentru neputinta?

pt.xxl laba - la 14 2012 ora 19:55

stii ale cui erau utilajele?si cit costa cetateanul pecican? miliarde.nici o problema,dar sa faca treaba,dar nu au facut.

intrebare - la 09 2012 ora 20:40

nu mai este nisip in mures pt strazile din pecica?anu asta tot nisipul ii pt pod ca pe drumurile noastre din pecica nu am vazut fir de nisip ca in alti ani

realitatea - la 08 2012 ora 18:03

la dezapezire au lucrat cinci utilaje nonstop.daca iesea-i din casa sa-ti cureti trotuarul de zapada le-ai fi vazut.dar asa stai si plangi dupa vremuri de mult apuse. asta nu este istorie ci realitate.

xxl - la 08 2012 ora 16:56

Fratilor nu mai pot de atata plans, igas nu mai ii ministru internelor,nu stiu cum mai puteti dormi noaptea ?

        1 | 2 | 3    >    >>
Nume:
Comentariu:
  Sus
Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.news-ar.eu sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea SC Promo Media Lobby SRL şi se va soluţiona în instantele de judecată.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891